Despre noi

Suntem un colectiv format din cadre didactice, gradul didactic I și respectiv II, profesori metodiști cu o vastă experiență la catedră, care dorim să venim în sprijinul celor care susțin concursuri pentru titularizare și examene pentru obținerea definitivării în învățământ sau a gradului didactic II. Din echipa noastră fac parte reputați profesori cu diverse specializări precum psihopedagogie specială, consiliere școlară, pedagogie, psihologie etc.
Având în vedere faptul că bibliografia obligatorie este destul de vastă, am considerat că este mult mai practic și mai util să vă oferim o carte care să cuprindă întregul conținut al programei, elaborată în conformitate cu programa actuală de specialitate. Materialul este structurat pe capitole și subcapitole exact ca și programa fiecărei discipline.
Sintezele noastre vă scutesc de pierderea timpului la bibliotecă, cumpărarea câtorva zeci de cărți, citirea exhaustivă a unui volum imens de informații, sistematizarea acestora etc. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să învățați acest conținut.
Din feed-back-ul pe care îl avem de la colegii care au achiziționat și s-au pregătit folosind aceste sinteze, încă din anul 2007 când am lansat prima carte, am observat că aproape toți au obținut posturile pentru care au concurat, unii chiar obținând nota maximă, ceea ce ne face o deosebită onoare.